Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din martie, 2013

Ne vom întoarce într-o zi - Radu Gyr

Radu Gyr Ne vom întoarce într-o zi, ne vom întoarce neapărat. Vom fi apusuri aurii, cum au mai fost când am plecat. Ne vom întoarce neapărat, cum apele se-întorc din nori sau cum se-ntoarce, tremurat, pierdutul cântec, pe viori. Ne vom întoarce într-o zi... Şi cei de azi cu paşii grei nu ne-or vedea, nu ne-or simţi cum vom pătrunde-ncet în ei. Cei vechi ne-om strecura, tiptil, în toate dragostele noi şi-n cântec pe care şi-l vor spune alţii, după noi. In zâmbetul ce va miji şi-n orice geamăt viitor, tot noi vom sta, tot noi vom fi, ca o sămânţă-n taina lor. Noi, cei pierduţi, re’ntorşi din zări, cu vechiul nostru duh fecund, ne-apropiem şi-n disperări, şi-n răni ce-n piepturi se ascund. Şi-n lacrimi ori în mângâieri, tot noi vom curge, zi de zi, în tot ce mâine, ca şi ieri, va sângera sau va iubi. x

Îndemn la luptă

  Îndemn la luptă  -   Radu Gyr Nu dor nici luptele pierdute, nici rănile din piept nu dor, cum dor acele braţe slute care să lupte nu mai vor. Cât inima în piept îţi cântă ce'nseamnă'n luptă-un brat răpus ? Ce-ţi pasă'n colb de-o spadă frântă când te ridici cu'n steag, mai sus ? Infrânt nu eşti atunci cand sângeri, nici ochii cand în lacrimi ţi-s. Adevăratele infrângeri, sunt renunţările la vis.

În loc de rugăciune

Demostene Andronescu În seara asta, Doamne, Te vei culca flămând,   Azima rugăciunii n-o vei avea la cină,   Nici blidul de smerenii, nici stropul de lumină   Ce-mi pâlpâia alt’dată în candela din gând.   Sunt prea sărac, Stăpâne, nu am ce-Ţi oferi   Să-ţi stâmpăr foamea, furii mi-au tâlhărit cămara   Şi de puţinul suflet ce îl păstram, ca sara   Să am, ca tot creştinul, cu ce Te omeni. Aş vrea să-Ţi pot întinde un gând sfios măcar,   Dar nu, nu pot, grădina mi-e vraişte şi goală,   Mi-a mai rămas pe-un lujer o singură petală   Şi pe un ramur veşted, un singur fruct amar. De l-aş culege-n pripă să Ţi-l aduc prinos,   Şoptind o rugăciune şi tremurând o cruce,   Ar fi păcat de moarte că, Doamne, Ţi-aş aduce   Otravă-n cupe sparte şi Te-aş târî prea jos. Zadarnic stai de veghe şi-aştepţi umil şi blând,   Azima caldă-a rugii n-o vei avea la cină   Şi-n cerul Tău de gheaţă cu ţurţuri de lumină   În seara asta, Doamne, Te vei culca flămând.
Decalogul Ieromonahului Savatie Bastovoi 1. Să nu uiţi că trebuie să mori Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am făcut, pentru prima oară, descoperirea singurătăţii şi a morţii. Nu am plâns şi nici nu am strigat. Ţin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă, la mama, mergând atât de încet, încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă. 2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit. Dar cred că şi mai cumplit este să nu iubeşti. Întotdeauna mi-a fost uşor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd. De aceea, nu am avut nicio piedică în a înţelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mamica îmi spunea: „Du-t