Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din decembrie, 2013

Rugaciune la inceput de an

“Stăpâne Doamne, Dumezeul nostru, Izvorul vieţii şi al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută şi nevăzută, Care ai pus vremile şi anii întru a Ta stăpânire şi îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească şi întru tot bună, mulţumim Ţie pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră, în toată vremea trecută a vieţii noastre şi Te rugăm, întru tot îndurate, Doamne: binecuvintează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta“.

Rugaciunea de Sambata

Doamne Iisuse Hristoase, Judecatorul meu Preadrept! Cunosc ca pacatele mele sunt fara de numar. De aceea Te rog in aceasta zi, in care de Iosif si de Nicodim pus fiind in Mormant, Te-ai pogorat in iad cu Sfantul si Indumnezeitul Tau suflet si de acolo ai departat intunericul cu lumina Dumnezeirii Tale si ai adus bucurie nespus de mare stramosilor nostri, caci i-ai mantuit de sclavia cea cumplita si i-ai suit in rai. Ingroapa pacatele mele si cugetele mele cele rele si viclene, ca sa piara din mintea mea si sa nu se mai lupte cu sufletul meu. Lumineaza intunecatul iad al inimii mele, alunga intunericul pacatelor mele, si suie mintea mea la cer, ca sa ma bucur de Fata Ta. Asa Doamne, primeste umilita mea rugaciune ca o tamaie mirositoare, pentru rugaciunile iubitei Tale Maici, care Te-a vazut pe Cruce pironit intre doi talhari, si de durerile Tale cumplite i s-a ranit inima; care impreuna cu ucenicii si cu mironositele Te-au pus in mormant, care a treia zi Te-au vazut inviat din

Rugăciune pentru o inimă deznădăjduită

Doamne, Dumnezeul meu, Tu care ai facut cerurile si pamantul,care ai dat viata tuturor lucrarilor Tale, in acest ceas in care sufletul meu sta intristat si plin de manie, intinde mana Ta cea atotputernica si ma scoate din aceasta intristare in care singur m-am afundat. Primeste, Doamne, umilita mea rugaciune pe care o indrept catre Tine cu siguranta ca ma vei ajuta. Fii alaturi de mine Doamne, nu ma parasi niciodata.Iarta-ma ca gresesc mereu inaintea Ta. Imi aduc aminte primele zile cand ma rugam Tie cu credinta si tanjesc dupa ele. Am ajuns sa-mi fie rusine cu Tine, Doamne si de aceea Te rog sa ma ierti si sa ma miluiesti. Nu te-am marturisit in fata oamenilor, Doamne, Dumnezeul meu si in loc sa fiu incredintat ca Tu existi am marturisit gresit despre Tine.Iarta-ma Doamne al meu. Auzi glasul rugaciunii mele si cererea mea caci ma rog catre Tine precum David psalmistul care zice "Doamne auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea, intru adevarul Tau, auzi-ma intru drept

Rugaciune pentru iertarea tuturor pacatelor

Rugăciunea pe care o citeşte arhiereul sau preotul, pentru iertarea tuturor păcatelor celor de voie şi a celor fără de voie şi pentru tot jurământul şi blestemul Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, Păstorule şi Mielule, Care ai ridicat păcatul lumii şi ai iertat datoria celor doi datornici şi femeii celei păcătoase i‑ai dăruit iertare păcatelor ei, Cel ce ai dăruit vindecare slăbănogului împreună cu iertarea păcatelor lui, Însuţi, Stăpâne, uşurează, lasă, iartă păcatele, nelegiuirile, greşealele cele de voie şi cele fără de voie, cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă, cele cu călcare de poruncă şi cu neascultare, ce s‑au făcut de robii Tăi aceştia (N). Şi câte, ca nişte oameni purtători de trup şi vieţuitori în lume, au alunecat de au greşit, cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul, cu ştiinţă sau cu neştiinţă, în timpul nopţii şi în timpul zilei; sau sub blestem şi afurisenie de la arhiereu ori de la preot au căzut, sau înşişi pe sine s‑au blestemat, s

Rugăciune către Domnul Iisus – pentru iertarea păcatelor

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul sufletului meu, Ziditorul şi Izbăvitorul meu, iată că s-a săvârşit ziua şi nu ştiu câte zile îmi mai rămân ca să trăiesc! Ştiu cu adevărat că mă apropii de ceasul cel de pe urmă şi nu numai că nu îndreptez păcatele mele trecute, ci încă pururea adaug nemulţumiri şi păcate peste păcate. Mă întristez pentru că Te-am supărat cu păcatele zilei de astăzi şi cu acelea ale vieţii mele trecute şi Te rog iartă-mă! Îmi pare rău din suflet şi mă lepăd de ele, mă pocăiesc sincer şi Te rog iartă-mă, pentru că eşti Preabun şi Vrednic a fi Veşnic Iubit! Fericit aş fi fost eu de nu aş fi păcătuit şi de nu Te-aş fi întristat cu păcatele mele, dar nădăjduiesc la ajutorul Tău Cel Dumnezeiesc şi de acum înainte hotărăsc să nu mai greşesc, să-mi controlez gândurile, vorbele şi faptele şi să fac în toate Voia Ta şi nu poftele mele! Iartă-mă pentru că am greşit! Fie-Ţi milă de sufletul meu cel păcătos care Te roagă pentru iertare şi pentru răsplătirile cele după vrednic

Acatist pentru iertare

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.Amin. Slava tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie ! Slava tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie ! Slava tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie ! Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti ; Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte miluieste-ne pe noi. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte miluieste-ne pe noi. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte miluieste-ne pe noi. Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor.Amin. Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne curateste pacatele noastre. Stapane iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noaste, pentru numele Tau. Doamne miluieste. Doamne miluieste. Doamne

Rugaciune de pocainta

Doamne si Stapanul vietii mele, imi recunosc si imi marturisesc pacatele mele pe care le-am facut in toata vremea si in tot locul. Am gresit umbland dupa voile pacatoase ale trupului, Te-am maniat, Te-am scarbit si Te-am intristat. Mi-ai intins cu bunatatea Ta de multe ori Sfantul Trup si scump Sangele Tau, voind sa Te unesti cu mine, dar eu robindu-ma iarasi de pacat, am cazut. Nadajduiesc in mila si bunatatea Ta, care primeste pe tot sufletul cel necajit si intristat. Caci Tu ai spus prin glasul proorocului David, ca inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Adevarate sunt cuvintele Tale, ca nu ai departat pe cei ce au venit la Tine cu umilinta. De aceea gandindu-ma la infricosata Ta judecata si vazandu-ma lipsit de fapte bune si fara raspuns, imi plec genunchii rugandu-te sa ma ierti, sa ma primesti, sa nu imi spui ca nu ma cunosti pe mine, pentru ca amar va fi mie departandu-ma pentru vesnicie de Fata Ta, cea plina de stralucire si mergind in intunericul cel mai de jos.

Acatist de pocainta pentru iertarea pacatelor

Condacul 1 M-ai adus in viata aceasta din dragoste si bunatate, spre a ma bucura de toate darurile Tale, pe care cu milostivire mi le-ai dat si spre a urma legea Ta, dar eu neascultand, m-am aflat departe de Tine, pentru aceasta strig din adancul sufletului: Iarta-ma Doamne, Tatal, Mantuitorul si Mangaietorul meu ! Icosul 1 Mai rau decat fiul ratacit am ajuns, risipind bogatiile date de Tine Parinte Ceresc, in tara faradelegilor veacului acestuia si vazandu-ma departat de harul tau strig tie: Iarta-ma Doamne, ca drumul mantuirii am ratacit; Iarta-ma Doamne, ca nici o porunca a Ta nu am pazit; Iarta-ma Doamne, ca in pacate de moarte am cazut mereu; Iarta-ma Doamne, ca toata viata am slujit celui rau; Iarta-ma Doamne, ca smochin neroditor am devenit; Iarta-ma Doamne, ca invataturile Tale sfinte, nu am implinit; Iarta-ma Doamne, ca numai Tu, in mila Ta poti sa ma mantuiesti; Iarta-ma Doamne, si de zidirea Ta care te cheama, sa te milostivesti; Iarta-ma Doamne, Tatal, Mantuitor

Rugaciunea de Luni

Doamne Iisuse Hristoase, cu adanca umilinta recunosc si marturisesc, ca in toata ziua pacatuiesc contra iubirii Tale Dumnezeiesti. Deci, astazi, ca este luni si inceputul saptamanii, ma rog cu umilinta indurarii Tale celei mari: iarta-mi pacatele cele de voie si fara de voie, si-mi ajuta sa pun inceput bun si sa port mai multa grija de sufletul meu, pentru care ai rabdat atatea dureri la Sfanta Ta Rastignire! O Doamne, astazi iti dau sufletul si trupul meu si vointa mea, rugandu-Te sa fie voia Ta cu mine, dupa buna placerea Ta. Pedepseste-ma Doamne, dupa indurarea Ta, in aceasta lume, iar nu in cealalta viata. Si iarta pe cei vii si pe cei raposati, pentru rugaciunile Sfintei Tale Biserici, si pe toti ne invredniceste de marirea Ta in rai. La aceasta pun mijlocitori pe Sfintii Tai ingeri, catre care zic: O, cerestilor ajutatori si pazitori ai oamenilor, voua ma inchin si va multumesc, pentru ajutorul si conducerea ce ne-o dati in toate zilele noua, nevrednicilor si pacatosilo